Aici n-am mai spus-o. Mie îmi place Llosa. Foarte mult îmi place. Nu îl consider unul din marii scriitori ai lumii. Doamne ferește! Unul din cei mari ai zilelor noastre, da. Dar nu îl poți pune lângă ăi de inventară literatură. Sunt mândru că i-am citit aproape toate cărțile pe care le-a scris și vă spun cu mâna pe inimă că până acum niciuna din ele nu m-a dezamăgit.
“Sărbătoarea țapului” este povestea unui tiran dominican care, deși aflat departe de Românica noastră scumpă, dovedește cam aceleași simptome de care a dat dovadă Ceașcă al nostru. Bine, to’așu nu avea libidoul lui Trujillo sau nu știm noi mare lucru despre asta. S-ar putea să fie și clima de vină. Că acolo, pe insula aia înfierbântată și sărată, sângele cam dă în clocot. Și când puterea îți dă acces la orice fecioară, femeie sau soție ce se află sub stăpânirea ta, e ușor să cazi în ispită.
Ce am descoperit nou la Llosa în cartea asta este pasiunea pentru o migăloasă descriere a cruzimii omenești. Uciderea dictatorului provoacă o orgie a torturii care nu se va înclina decât in fața inteligenței adevăratului om politic. De fapt, dacă dezbrăcăm cartea asta de sex și sânge, rămâne o frumoasă și minuțios plănuită luptă politică, redată cu energia spumoasă specifică lui Llosa. Fracturile temporale motivate prin împletirea prezentului cu amintirile care împăienjenesc din când în când privrea și discursul personajelor, un alt element specific lui Llosa, sunt și ele prezente la apel.
E o carte bună, pe care o recomand chiar și celor care n-au încercat pâna acum nicio bucățică din scriitorul ăsta. O puteți cumpăra aici.