Llosa e în continuare unul din autorii mei preferați pentru felul în care își spune poveștile. Iar cărțile lui au fost unul din motivele pentru care am ales să merg în Peru. Și pentru care abia aștept să mă întorc acolo. Bucuria pe care am simțit-o plimbându-mă pe străzile din Miraflores sau conducând prin deșertul care înconjoară Piura din toate părțile a fost cu atât mai mare cu cât, pe lângă frumusețea neverosimilă a locurilor pe care le-am văzut, pentru mine ele erau pline de Llosa.
“Death in the Andes” a fost un cadou de la soția mea, Georgiana. I s-a părut o idee tare (și a fost) să-mi cumpere o carte de Llosa chiar din aeroportul din Lima. Cum eu nu vorbesc spaniolă, a ales o variantă în engleză. Abia acum, scriind această recenzie, am aflat că traducerea titlului în engleză e, de fapt, o adaptare. În română (ca și în spaniolă) nu “moartea”, ci “Lituma” e în Anzi.
Caporalul Lituma e un personaj cu care m-am mai întâlnit în cărțile lui Mario Vargas Llosa. Dar în “Death in the Andes” (am să-i spun cărții după titlul pe care îl avea când am citit-o) cred că este cel mai bine conturat. El și atmosfera grea de căldură și mirosuri a comunității de muncitori și mineri din creierii munților. Oameni fără lege și fără viitor, aproape dezumanizați de muncă și sărăcie.
Foarte colorate unele personaje din “Death in the Andes” precum cârciumarul fanfaron și a sa soție trupeșă și ușuratică, bănuită de vrăjitorie. Dar înn toată mulțimea pestriță de muncitori, îmbibată de alcool și transpirație, caporalul Lituma pare singurul om cât de cât normal.
Până la urmă, “Death in the Andes” nu-i altceva decât încă un prilej să înțelegem că nimeni și nimic nu-i ceea ce pare a fi. Că eleganța și caracterul nobil pot apărea și stăluci în cele mai puturoase haznale, la fel cum abjecția poate hălădui în cele mai nobile palate.
Dar ce-i cel mai trist la cartea lui Llosa e că nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică urmă de speranță întru nimic. Până și când acțiunea, replica sau scriitura sunt amuzante, tot se simte tristețea acelei totale lipse de speranță plutind peste tot și toate.
“Lituma în Anzi” o găsiți de cumpărat aici.
Citatul meu preferat din Mario Vargas Llosa – “Lituma în Anzi” este*:
“Era multă viață, pentru că era multă moarte. Suferință din plin și bucurie din plin, așa cum ar trebui să fie; partea proastă e cum e acum în Naccos, în toată sierra, poate în toată lumea, când există doar suferință și nimeni nu-și mai aduce aminte cum era bucuria. În trecut, oamenii aveau curajul să înfrunte marile necazuri făcând sacrificii. Așa mențineau ei echilibrul. Viață și moarte, ca un cântar cu două greutăți egale, ca doi berbeci la fel de puternici care își încleștau coarnele fără ca vreunul din ei să poată avansa sau să se poată retrage.”
*traducerea îmi aparține