William Faulkner – “Povestiri inedite”

Una din chestiile mișto legate de hărnicia într-ale scrisului de recenzii pe blogul ăsta e că mi-e mult mai ușor să-mi aduc aminte ce a trezit în mine cartea pe care tocmai ce am terminat-o. Bine, “Povestiri inedite” e gata de recenzat din 31 august, timp în care eu am mai citit încă 3 cărți. Dar e mai bine decât la începutul lui 2020, când decalajul între ce citeam și ce scriam era de cam 6-7 luni.

William Faulkner nu face parte din autorii pe care i-am consumat în cantități mari până la vârsta asta. Fără vreo intenție anume. Așa s-a întâmplat. Iar “Povestirile inedite” – care înseamnă de fapt povestiri pe care mai toate editurile, ziarele și revistele au refuzat să le publice – s-ar putea să nu fi fost tocmai punctul ideal de a începe o relație stabilă cu el.

Cred că Faulkner e ceea ce englezul numește “an acquired taste”. Adică nu e genul de autor de care te îndrăgostești de la primul capitol și așa rămâi pe viață. Dimpotrivă, am trăit de mai multe ori senzația că el ridică o perdea de fum prin care scriitura lui devine mai greu de priceput tocmai pentru a se asigura că, la sfârșitul cărții, rămân doar cei îndeajuns de apropiați lui încât chiar să merite. Eu am rezistat până la sfârșit fără să-mi pară o clipă rău, dar nici ușor nu mi-a fost.

Pe de altă parte, Faulkner are momente dramatice construite perfect, care te fac să devorezi câteva zeci de pagini pe nerăsuflate, pentru ca apoi să te împotmolești din nou în niște descrieri lungi de oameni, locuri sau obiecte, împănate cu considerații filosofice pe care secolul XXI nu prea mai are resursele să le înghită fără noduri.

Eu o să mai încerc Faulkner, mai ales că mereu mi-au plăcut autorii care se încăpățânează să construiască un univers care trece dintr-o carte în alta. “Povestiri inedite” le găsiți de cumpărat aici.

Citatele mele preferate din “Povestiri inedite” sunt:

“Ați observat cum oamenii ale căror vieți sunt echivoce, ca să nu spunem haotice, sunt întotdeauna înduioșați de virtuțile de familie? Dacă vrei să auzi cântece despre fiul nostalgic și despre mama lui, du-te la bordel sau la tabăra pușcăriașilor.” – Grangurele

“Firește, războiul este rău, dar tot așa e și traficul, precum și faptul că vinul trebuie plătit și faptul că, dacă ar încuviința toate femeile lângă care un bărbat se poate închipui în pat, atunci ar fi insuficienți cei șaizeci și încă zece ani alocați individual.” – Un portret al lui Elmer

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.