O s-o zic de la început. Nu cred că am citit o carte pe care să o fi subestimat mai crunt în viața mea. E drept că nici nu-s vreun consumator de cărți ale super-oamenilor care se iau la trântă cu distanțele, altitudinile, adâncimile și alte limite mai ușor sau mai greu de trecut. De fapt, singura legătură pe care aș putea zice că o aveam cu Tibi Ușeriu era mândria aia goală așa, când afli că un român de-al nostru a câștigat vreun trofeu pe undeva. Te bucuri câteva clipe fără să -ți pese prea tare de fapt. Apoi a trecut. Ai uitat.
N-ai cum să citești “27 de pași” și să simți că nu-l cunoști pe Tibi. Pentru că are el grijă să te vâre în toate cotloanele vieții lui, cu o lipsă de spirit de conservare pe care doar în vreuna din goanele lui nebune prin cine știe ce pustiu înghețat și-a cultivat-o. Își expune cele mai urâte și grele momente din viață judecății oricui va citi cartea, iar pentru a face asta sunt sigur că a reușit performanța supremă de a se împăca total cu el însuși. De a se ierta.
Dacă te aștepți ca în cartea lui Tibi Ușeriu să găsești secrete despre cum să faci ca să poți alerga mai mult și mai bine, mai bine te lași. Nu-i o carte despre alergat, e o viață de fugar care a trebuit să se transforme în alergător pentru a se liniști.
Personal, eu am găsit în paginile ei un român cum mi-aș dori să fie toți: lipsit de ipocrizie, gata să lupte până la capăt, fără frică de “gura lumii”. Îmi doresc mult să-l cunosc la un moment dat personal pe omul ăsta al cărui fan am devenit. Să stau și să-l las să-mi povestească. Iar când l-aș vedea că tace, să-l mai stârnesc cu o întrebare. Și iar să-l ascult.
Iar cartea lui merită citită și recitită. Eu am râs și am și lăcrimat citind-o. Și apoi iar am râs. Sper să mai scrii, Tibi Ușeriu.
Puteți cumpăra “27 de pași” aici.
Citatele mele preferate din “27 de pași” sunt:
“Mi-am dat seama că nu te poți pune cu pământul tău pe care te-ai născut. E sfânt, e puternic, e adevărat. E mai tare decât fanteziile tale. Puterea lui de a te ține lipit bate puterea iluziilor tale de a te rupe de lume și de a pluti așa, ca un balon de săpun prin univers, așteptând ceva ascuțit de care să te spargi.”
“Să mor io dacă viața asta nu-i un mare, mare mister. Iar Gott ăsta, dacă există și e la butoane, este un megameseriaș, un regizor de o creativitate nebună.”