L-am întâlnit pe Petru Creția citat sau ca personaj în scrierile multor contemporani de-ai lui, încă de când eram eu în liceu. Și de fiecare dată mi-am zis că trebuie neapărat să-l citesc. “Luminile și umbrele sufletului” e la mine în bibliotecă pe raftul cu cărți de citit de atât de mult timp, încât nici măcar nu-mi mai aduc aminte dacă eu am cumpărat-o sau am primit-o cadou. Și tare îmi pare rău că am amânat atât de mult timp cunoașterea lui.
“Luminile și umbrele sufletului” e un mini-manual de etică. Dar n-are niciuna din caracteristicile rigide și intolerante ale “manualului” și nici din cele înfricoșătoare și umilitoare ale eticii. E, mai presus de orice, o carte care nu te “micește”, ci te ajută să-ți îndrepți privirea spre înalt și, cu puțin curaj, să o și pornești într-acolo.
Am decis acum mulți ani, când m-am apucat să scriu recenziile cărților pe care le citesc, să mă refer la felul în care cartea m-a făcut pe mine să simt și să înțeleg, fără să dau detalii despre ce e scris între coperțile ei. Doar că la Petru Creția mă simt dator să enumăr câteva din titlurile capitolelor, pe care să nu uitați să le așteptați așa cum vi le-am descris eu mai sus – nu te “micesc”: Demnitatea, Ticăloșii, Tiranii mărunți, Cuviința, Calomnia, Intoleranța, Blândețea, Încrederea, Suferința zadarnică, Văicăreala, Curajul, Falsa conștiință, Vorba fără rost, Cuvântul dat, Despre credință.
N-am enumerat toate capitolele. Doar pe cele pe care, citindu-le, m-am înfiorat, care m-au făcut să zâmbesc sau mi-au adus lacrimi în ochi.
Puteți cumpăra “Luminile și umbrele sufletului” de aici.
Citatele mele preferate din “Luminile și umbrele sufletului”:
“Cei care au gândul îndreptat doar săre ceea ce se petrece în afara lor, cei extrem de vulnerabili la răul care le vine din exterior așteaptă mereu, de la alții, de la istorie, de la noroc, întregul bine pe care și l-ar dori. Ei nu pot fi condamnați; așa au fost crescuți și învățați de împrejurări, atâta putere interioară au, iar a începe să-i îndemni sau să-i sfătuiești, să-i mustri sau să-i îngrădești este lipsit de caritate și de delicatețe morală.”
“Care este drumul care duce la servitute? Sunt mai multe, dar unul, important, nu ține de frică: consimțirea la valorile gregare, închinarea necugetată la idolii tribului și la duhul tribului, cufundarea în obscura trăire colectivă, renunțarea la principiul de individuare și la prerogativele suverane ale individuațității, care este pintre altele și insurgența împotriva entropiei de masă și a misticii maselor.”
“Pe de altă parte, prin raportare la judecată, fanatismul operează în istorie ca mișcat de o prejudecată, deci de ceva care, neașteptând verificare sau nefiind sensibil la ea, este inspirație irațională și are miros de tenebre.”
“De altfel, în treacăt fie zis, capacitatea de izolare și chiar de însingurare este un semn al autonomiei individului și o garanție a invulnerabilității și a demnității sale.”
“Omul mediocru e o crisalidă din care niciodată nu se vor naște aripile vreunui zbor.”
“A calomnia înseamnă a spune despre cineva un neadevăr, știind bine că e un neadevăr, din dorința și cu scopul de a-l discredita. Făcând aceasta, calomniatorul se situează în ierarhia morală mai jos decât denunțătorul, pentru că acesta măcar spune despre tine ceva adevărat și care, privit cu alt ochi decât acela al instanței represive, poate fi chiar nobil.”
“Mai sigur sunt de faptul că, dacă aș mai avea de trăit încă o dată viața pe care am trăit-o deja, aș acorda unui prieten încrederea mea absolută și, păstrându-i-o mereu, l-aș lăsa să mi-o trădeze de atâtea ori până când m-ar iubi. Și, împreună cu mine, pe sine, iertându-se, în numele meu.”