Cartea asta am rechiziționat-o din biblioteca tatălui meu. E atât de veche, încât are prețul în lei vechi pe ea: 23.000 de lei fiecare din cele două volume. Îmi amintesc de mine dorindu-mi să o citesc pe vremea când eram în liceu, apoi în facultate și neavând niciodată timp pentru ea. Las’ că am avut acum, la 38 de ani.
Sir B.H. Liddell Hart este unul din cei mai mari istorici și teoreticieni militari pe care i-a avut vreodată Anglia. Iar scrierile Domniei Sale despre al Doilea Război Mondial sunt cu atât mai valoroase, cu cât Mr. Hart a fost cadru militar activ, capitularea Germaniei găsindu-l căpitan în armata britanică.
“Istoria celui de-al Doilea Război Mondial” este cea mai militară carte pe care am citit-o în viața mea. Numerele de divizii se succed cu o viteză amețitoare pentru ochii de profan. La fel și numele ofițerilor aflați în posturi de comandă de ambele părți ale frontului. În afară de marile staruri, Guderian, Runstedt, Yamato, Patton, Montgomery sau Clarke, există zeci de alte nume pe care nici măcar nu m-am străduit să le țin minte.
N-am să mă dau mare. Pe alocuri e greu de citit cartea asta. Devine deseori mult prea tehnică. Însă pasajele în care Liddell Hart analizează războiul și modul în care el a fost purtat prin prisma educației și experienței sale compensează din plin ariditatea celorlalte. Citind câte ceva despre autor am aflat că există un “mit Rommel”. Ei bine, nu știu la alții cum e, dar pentru Sir Liddell neamțul ăsta e mai presus de greșeală și are geniul strategic al tuturor comandanților aliați combinați.
Dacă ar fi să rezum felul în care se înțelege războiul din paginile acestei cărți, aș zice așa: nemții au fost primii (și în bună măsură singurii) care au înțeles felul în care se puteau folosi noile arme ale epocii – tancurile și submarinele; britanicii au atacat mereu cătinel, fără grabă și numai după ce își făceau grămezi de provizii; cele mai multe bătălii au fost pierdute din cauza unor incredibile erori de comunicare între comandanți; deși toată lumea îi ura pe ruși, fără ei nu prea poate fi nimeni sigur despre rezultatul final sau durata războiului; nemții s-ar fi descurcat mult mai bine din punct de vedere militar fără Hitler; italienii sunt de râsul curcilor.
M-am umflat în pene când am citit părerea acestui om priceput într-ale marilor războaie despre momentul 23 august 1944. Chiar ne-am ales un moment mișto să întoarcem armele. Bine, în cele din urmă n-a fost mișto decât pentru Stalin, da’ ideea e că o carte am avut și am jucat-o frumos.
Cartea, din păcate, se mai găsește doar prin anticariate. N-a reeditat-o nimeni.