Lucian Boia – “Cum s-a românizat România”

IMG_1638

Lucian Boia își explică în “Cum s-a românizat România” o idee pe care am întâlnit-o și în alte cărți scrise de el, idee bazată pe niște statistici ale unor epoci diverse. Teza lui e simplă: România, așa cum a ajuns să arate ea după 1 Decembrie 1918, avea o structură demografică diferită față de cea pe care o are în prezent.

Populația de etnie română era majoritară într-o proporție covârșitoare la sat, însă minoritară în centrele urbane. Aici meșteșugarii, negustorii, medicii și profesorii erau, în cea mai mare parte a lor, de altă etnie decât aia de a dat numele țării noastre. Marile mișcări de oameni pe care le-au adus două războaie mondiale, instaurarea bruscă a comunismului, transofrmarea regimului comunist într-unul din ce în ce mai sforăitor-naționalist, precum și felul abrupt în care s-a sfârșit dictatura ceaușistă, toate astea au fost motive pentru omogenizarea (sau românizarea) României.

Pe Boia, după cum am mai spus, îl poți citi cu suspiciune și malițiozitate. Lipsa toleranței, mai ales când e vorba despre cea intelectuală, mi se pare însă o dovadă clară a îngustimii de gândire. Îmi iubesc necondiționat țara, iubesc românii și sunt conștient de valorile noastre. Iar asta nu mă împiedică deloc să îl citesc să-l citesc pe domnul Lucian Boia fără să mă enervez. Mie nu mi se pare anti-român. Sau poate n-am citit eu îndeajuns de mult din opera dumnealui. Sau poate eram eu prea calm, în vacanță fiind atunci când am citit “Cum s-a românizat România”. Mai încerc. Revin cu amănunte.

Lucian Boia – “De ce e România altfel?”

IMG_9523

La un moment dat, într-o seară, la niște prieteni, un tip mi-a spus că Boia nu merită citit și cu atât mai puțin citat. Omul, bărbos de circumstanță, radia izul de patriotism aproape patologic pe care îl au “legionarii” zilelor noastre. Ghilimele nu se doresc a fi ofensatoare la adresa lor, ci doar un semn al părerii mele strict personale că dreapta românească, mă refer aici la cea adevărată nu la marionetele de le vedem în fiecare zi la televizor, are mare nevoie să se adapteze un pic la prezent pentru a deveni o opțiune reală pentru niște oameni din 2015.

Patriotismul ăsta sforăitor aduce cu falsele iubiri ale unor demoazele dornice de trai îndestulat, care își giugiulesc fraierul guguștiuc batrân ce le-a picat în plasă și, de fiecare dată când îl sărută bălos, își înghiontesc libidoul închizând ochii și visând portofelul. Adică m-am săturat de oameni care își iubesc țara pentru calități pe care ea nu le are și nu le-a avut niciodată. Nu suntem nici mari, nici tari. Și n-am fost vreodată. Poate, de vom înceta să ne plângem de milă și să ne automutilăm prin bășcălie, vom ajunge să fim. Nu știm să pierdem murind cu dârzenia polonezului, n-avem înfricoșătoarea disciplină nemțească. Dar suntem fermecător de amestecați ca temperament și aproape neverosimil de deștepți.

Lucian Boia merită citit și citat, pentru că lucrurile pe care el le spune și susține sunt verificabile istoric. Poate că tonul sec pe care face observațiile sale va leza amorul propriu al unora care încă visează la mari conducători pe care nu i-am avut (aproape) niciodată. Însă de Boia e nevoie pentru a ne obliga să uităm minciunile pe care ni le-au vârât cu ghiotura cărțile de istorie timp de 50 de ani și mai bine pe gât. Iubiți România pentru ceea ce este ea, nu pentru ceea ce au mințit alții despre ea! Acesta pare să fie îndemnul lui Lucian Boia. Și oricine strigă “Blasfemie!” la cartea asta ar trebui să se caute de niscaiva complexe de inferioritate națională.

Citatul meu preferat din cartea asta:

“Din păcate atitudinile nu se învață, ele pornesc din interior.”

Puteți cumpăra cartea de aici.