După treizeci de ani se vede, într-adevăr, cât valorezi, pentru că apar cei mai tineri decât tine.
Giovanni Papini – “Un om sfârșit”
Să mă inspire Dumnezeu sau Diavolul, puțin îmi pasă, însă cineva mai mare ca mine, mai sănătos ca mine, mai pătrunzător ca mine, mai nebun ca mine să vorbească prin gura mea, să scrie cu mâna mea, să gândească cu gândirea mea.
Giovanni Papini – “Un om sfârșit”
[sunt deștepți] și diletanții în organizarea viitorului, care se bucură de inteligența altora, prefăcând laolaltă în fum trabucurile și ideile.
Giovanni Papini – “Un om sfârșit”
[20] e singura vârstă înfumurată a vieții, în care omul are viciul viril de-a lua de coarne toți taurii, în care umblă cu pasul sprinten și apăsat al cuceritorului de cetăți, cu pălăria pe-o sprânceană și cu bâta de cireș în mâna nervoasă.
Giovanni Papini – “Un om sfârșit”
Ziua, în ochii obosiți și-n veșmintele totdeauna negre, purtam un fel de doliu anticipat după mine.