Georges Simenon – “Crime impuni”

Eu, teoretic, ar trebui să știu foarte bine franceză. Și cum, pe măsură ce avansez în vârstă, încep să devin un tip din ce în ce mai atent la teorie, se cheamă că am cam ajuns să cred că eu chiar am un bagaj lingvistic de salvat. Așa mi-am trecut în lista de lectură o carte în limbă străină (alta decât engleză). Asta însemnând că o parte din mine începe să pretindă până și că m-aș mai descurca în germană la fel cum mi se întâmpla pe vremea liceului. Cert e că momentan mă ocup de limba franceză cu frecvența amețitoare de aproximativ trei cărți citite pe an.

“Crime impuni” (“Crimă nepedepsită”) e o carte foarte specială. Am cumpărat-o chiar din Paris, de pe malul Senei, de la unul din faimoșii “buchiniști” pe un preț mai mult decât piperat. Am cumpărat-o în timpul unei mini-vacanțe frumoase în care, deși am fost de mai multe ori la Paris, mă simțeam pentru prima oară… non-turist. Nu eram chiar de-al casei, dar nici o creatura de-aia cu ochii zgâiți și aparatul foto de gât nu mai eram. Dând pe cartea aia mai mult decât făcea, mi-am jurat în barbă că ăsta avea să fie ultimul gest de turist cretin pe care aveam să-l fac, cel puțin în Paris. Două minute mai târziu îmi mai cumpăram o carte de Simenon, la același preț piperat.

Nu mică mi-a fost mirarea să constat că, probabil, nu am ales întâmplător cartea asta. Sau cel puțin ăsta e filmul pe care mi l-am luat atunci când eu, român pe cheiul Senei, am ales fără să răsfoiesc o carte despre care nu știam nimic doar ca să descopăr că unul din personajele cheie ale romanului era tot român. Un român pe care Simenon, probabil în spiritul “Hello Budapest!”, l-a botezat Mikhail Zografi (sic!).

Cartea își contrazice total numele. Deși am mari îndoieli că o va citi vreodată cineva care se va fi împiedicat de articolașul ăsta al meu, tot nu dau spoiler. Am să zic totuși că admir modul meticulos în care mai bine de o jumătate din paginile romanului “Crime impuni” descrie transformarea unui tocilar introvertit și sociofob într-un criminal pasional.

Eu am citit-o într-o ediție (foarte bine conservată) din 1954. În variantă mai nouă (în limba franceză, că-n română ioc) o găsiți aici.