Nikos Kazantzakis – “Alexis Zorba”

Dumnezeu isi schimba chipul in fiece clipa. Ferice de cel ce-L poate recunoaste sub fiecare din aceste masti. O data e un pahar cu apa rece, alta data e un fiu care-ti sare pe genunchi, sau o femeie seducatoare, sau pur si simplu o plimbare matinala.

Nikos Kazantzakis – “Alexis Zorba”

A treia teorie, zise el grabit, neputandu-mi suporta tacerea, e aceasta: exista vesnicie pana si in viata noastra vremelnica, dar ne e foarte greu sa o descoperim singuri. Grijile de fiecare zi ne tulbura. Doar cativa, fapturi alese, reusesc sa traiasca vesnicia pana si in viata lor vremelnica. Iar pentru ca ceilalti s-ar duce de rapa, Dumnezeu a avut mila de ei si le-a trimis religia – astfel ca norodul poate trai si el vesnicia.

Nikos Kazantzakis – “Alexis Zorba”

Si cine-ti vorbeste de muieri? Si, daca-i vorba, sunt tare folositoare, saracutele, nu le vorbi de rau, tare folositoare cand barbatul nu are o treaba barbateasca de facut: sa extraga carbune, sa ia orase cu asalt, sa stea de vorba cu bunul Dumnezeu. Ce-i ramane de facut in cazuri de-astea ca sa nu crape? Bea vin, joaca zaruri, mangaie muierile. Si asteapta… Asteapta sa-i vina vremea. Daca vine…

Nikos Kazantzakis – “Alexis Zorba”

Un mosneag de 90 de ani se apucase sa sadeasca un migdal. “Ei, mosule, am zis eu, sadesti un migdal?!” Da’ el, asa povarnit cum statea, s-a intors si mi-a zis “Eu, fiule, ma port de parca n-am sa mor niciodata!” Si i-am raspuns: “Eu ma port de parca as muri in fiece clipa.” Care din noi doi avea dreptate, jupane?