Neagu Djuvara – “Între Orient și Occident”

Ca la fiecare recenzie a unei cărți de Djuvara, am să o încep și pe asta spunând că eu sunt iremediabil fanul lui. De fapt iubesc felul în care povestea și scria. Stilul lui Neagu Djuvara are migala și îngrijirea lucrurilor făcute acum mai bine de 200 de ani, pe vremea când oamenii aveau timpul și naivitatea să creeze lucruri care să dăinuiască o viață și mai bine.

Între Orient și Occident

“Între Orient și Occident” este una din multele încercări de a lămuri esența mixtă a ceea ce suntem noi, românii, azi. Abordarea nu este cea a unui istoric cronologic, ci mai degrabă a unui istoric al societății, ceea ce face lectura mult mai ușoară și interesantă. Dacă mai adăugăm la asta și umorul fin al autorului, “Între Orient și Occident” ar putea fi etichetată, după umila-mi părere, drept una din cele mai prietenoase cărți de istoria românilor pe care le-am citit în viața mea.

Bucata de istorie care constituie subiectul principal din “Între Orient și Occident” este secolul de domnie fanariotă și perioada imediat următoare: domniile pământene și revoluția pașoptistă. Adică perioada în care țara noastră a asimilat din greu elemente bizantine, turcești, rusești pe care apoi le-a “uitat” într-un mod violent pentru a hăpăi cu nesaț cultura occidentală, în special cea franceză.

Cred că “Între Orient și Occident” este genul de carte care poate insufla dragostea de istorie unui sceptic. O recomand, așadar, pentru a fi făcută cadou.

Eu am citit-o în ediția ilustrată de la Humanitas, care e cu atât mai savuroasă. O găsiți aici.

Neagu Djuvara – “Amintiri și povești mai deochiate”

IMG_9468

Moș Neagu este, probabil, unul din ultimii români nobili până în vârful unghiilor. Cu siguranță că mai sunt ca el, bătrâni simpatici și împăcați cu soarta, care privesc amar-amuzați la cum se împlinește visul colhoznic de a avea o patrie emanimente proletară. Procesul început acum 60 de ani cu pistolul și Canalul continuă acum printr-o de bună-voie și nesilită de nimeni îndobitocire generală. Dar să nu ne întristăm, pentru că avem a vorbi împreună despre o carte tare veselă și ușor de citit.

Dacă vreodată aveți gândul cel bun de a face pe cineva să se îndrăgostească de istorie, cărticica asta este un ajutor care se poate dovedi valoros precum leacurile de iubire ale vechilor spițeri ambulanți. Mici anecdote care în înlănțuirea lor epică amintesc de senzația pe care o ai atunci când, copil în casa bunicilor fiind, începi să desfaci cutii vechi uitate prin colțuri de pod și descoperi acte, poze și reviste din alte vremuri. Felul în care domnul Neagu Djuvara înțelege să-și facă din cuvinte slujitori credincioși este unul simplu și frumos. Pe lângă faptul că e o foarte condensată și amuzantă lecție de istorie, cartea asta mai poate fi citită și ca manual despre cum să ținem lemnul departe de limbă.

Poate sunt eu mult prea subiectiv. Însă cred cu tot sufletul că oricare om din țara asta ar trebui să pună binișor mâna și să citească orice poate înțelege din ce-a scris ăst mare român.

Puteți cumpăra cartea asta aici.