Ioan Petru Culianu – “Călătorii în lumea de dincolo”

“Călătorii în lumea de dincolo”, de Ioan Petru Culianu, nu-i o carte pe care s-o citești ușor, dacă e prima pe subiect. Care subiect e și el destul de greu de definit: istoria religiilor, misticism, istorie a magiei, a morții?

Până la urmă, cu puțină insistență, ai putea să te oprești la istoria religiilor, pentru că acesta era domeniul pe care, dacă ar fi trăit o viață întreagă, Ioan Petru Culianu l-ar fi dus foarte departe. Cel puțin asta părea să promită cel care tocmai îi urma lui Mircea Eliade la catedra de istoria religiilor a Universității din Chicago. Doar că viața i-a fost oprită brusc, la 41 de ani, cu un glonț tras de un asasin. Misterul care înconjoară moartea lui Ioan Petru Culianu este subiectul multor speculații, teorii și chiar cărți. El rămâne neelucidat și azi, 31 de ani mai târziu.

Dar nu despre moartea lui Culianu e vorba în “Călătorii în lumea de dincolo”, ci despre moarte în general, așa cum a fost ea înțeleasă, simbolizată și mitizată de popoarele vechilor civilizații – sumerieni, egipteni, indieni, chinezi, mesopotamieni etc.

Fascinația în fața misterului morții a dat nașterii întregului univers fantastic care include magia, religia, basmele și orice altă plăsmuire a reușit omul să producă pentru a-și face înțeleasă măcar puțin totala lipsa de sens a morții.

Citind “Călătorii în lumea de dincolo”, vei avea uneori impresia că ești transportat în locul din care au luat naște miturile. De la “Ghilgameș” la “Rambo”, în fiecare poveste spusă vreodată de un om altui om, în orice mod, poate fi redusă la același lucru: dorința de a scăpa, de a cuceri sau de a îmbrățișa moartea.

Eu am citit ediția Nemira din din 1994. “Călătorii în lumea de dincolo” de Ioan Petru Culianu, din păcate, mai poate fi cumpărată doar de pe site-urile cu cărți la mâna a doua. Dar, dacă o găsiți uitată prin vreo bibliotecă de bunică sau oferită timid, pe un preșuleț, de un bătrân cu ochii apoși căruia pensia nu-i mai ajunge, eu vă recomand să o încercați.