După ce am picat prima oară în Salman Rushdie ca în transă, mi-am dat seama că e imposibil să mă mai despart de el vreodată în viață. Că voi citi, carevasăzică, tot ce va scrie. Și, după ce voi fi terminat de citit tot, îl voi lua de la început.
Niște vreme mai târziu m-am simți un pic bou și Haplea. Ca și cum, la orice restaurant cu specific oriental aș merge, eu aș comanda mereu același fel de mâncare. Doar n-o fi doar dl. Rushdie singurul talent pe care să-l rodească partea aia de Pământ.
Noroc cu maică-mea, draga de ea, că mi l-a făcut cadou pe Mohammed Hanif cu “Explozia întârziată a fructelor de mango”.
Se simte că domnul Hanif a scris scenarii de film și dramaturgie. Se simte din ritm și din importanța dialogului în scriitura lui. Se simte și umorul fantastic, greu, condimentat, pe care îl știam și adoram deja de la Rushdie. Nouă este însă satira politică amară pe care doar un om care a trăit totalitarismul o poate avea. E acolo resemnarea neputincioasă a omului care, în lipsă de altceva, alege să facă măcar haz. A românului care, neavând voie să nimic, făcea bancuri despre Ceaușescu.
Concluzia e că Mohammed Hanif e bun și că o să vreau să-l mai citesc. Cu toate astea, Salman Rushdie are locul lui special în sufletul meu în continuare, un loc pe care nu cred că îl va cuceri altcineva vreodată.
Citatele meu preferate din Mohammed Hanif – “Explozia întârziată a fructelor de mango” sunt:
“Acum soarele este ca o portocală zemoasă, care coboară spre orizont, munții cei mai înalți sunt înecați în lumina lui strălucitoare, iar în clipa următoare, singura lumină rămasă este licărul unui foc de pe colină îndepărtată. Noaptea la munte este ca un cearșaf negru aruncat din văzduhuri. Ziua își face bagajele și dispare fără să anunțe pe nimeni, fără vreun la-revedere formal.”
“Este genul de om care conduce lumea cu un pachet de Dunhill, o brichetă de aur și o mașină fără numere de înmatriculare.”
Găsiți de cumpărat Mohammed Hanif – “Explozia întârziată a fructelor de mango” aici.