“Cărți sau țigări” e amăruie, făcută să fie citită pe nerăsuflate. E tristă, chiar și atunci când umorul fin și ascuțit al lui Orwell își face treaba. Mi s-a părut că miroase a vechi, a ponosit cartea asta. De parcă personajele și întâmplările ei ar fi stat prea mult într-un șifonier dintr-o casă de bătrâni.
Evident că mi-a plăcut. George Orwell n-are cum să nu-ți placă. Chiar mult mi-a plăcut. Fie că e vorba de suma derizorie pe care englezul de rând o alocă anual cumpărării de cărți, sumă la care autorul ajunge cu o rigoare de contabil, fie că e vorba despre experiențele ilare ale unui vânzător de cărți, ba chiar și atunci când descrie dickensian sistemul de educație britanic din vremea copilăriei sale, “Cărți sau țigări” vorbește despre noi toți. Britanicii lui pot fi ușor înlocuiți cu oricare alți cetățeni ai lumii occidentale. Anii despre care vorbește par trecuți doar în calendar. Subiectele pe care le tratează rămân actuale, chiar dacă rigoarea violentă a dascălilor de altă dată a fost înlocuită acum de o indolentă ignoranță.
Ce mi-a plăcut mereu la scriitura lui Orwell este faptul că are ascunsă în rândurile ei timiditatea introvertitului. Doar taciturnul căruia nu-i place să fie în centrul atenției poate să observe cu atâta acuratețe și detașare fiecare detaliu al lumii care îl înconjoară.
Puteți cumpăra “Cărți sau țigări” de aici.
Citatele mele preferate din cartea asta sunt:
“Catolicii și comuniștii se aseamănă prin faptul că li se pare de la sine înțeles că un adversar nu poate fi în același timp onest și inteligent.”
“Oamenii vorbesc despre ororile războiului, dar care din armele inventate de om se apropie măcar de cruzimea unora din cele mai obișnuite boli? Moartea naturală înseamnă, aproape prin definiție, ceva lent, duhnitor și dureros.”
“Aveam timp pentru puțină fericire înainte ca viitorul să se prăvălească asupra mea.”