Alice Munro – “Prea multă fericire”

munro-1024x768

 

Se poate asta? Să fie prea multă fericire? Păi cum adică, băi, nene?! Ne chinuim o viață întreagă să facem toate micile și marile sacrificii, să trăim frumos, să rămânem drepți, să nu uităm ce-avem în suflet ca să atingem măcar un vârf de linguriță din fericirea la care visăm și apoi vine cucoana asta să ne dea cu firma-n cap și să ne spună ea nouă că se poate și cu exces? Sigur, după ce stai să te gândești un pic, încep să se ițească argumente care să-ți dea ghes întru consimțire. Fericirea poate apărea în feluri pentru care viața ta să nu fie pregătită. Te poate da de-a berbeleacul un-doi, astfel încât să te transformi într-o stafie umblătoare, silit să alegi între viața calmă și liniștită pe care ai clădit-o cu greu și promisiunea unei fericiri cum nu ți-a fost dat să trăiești vreodată. Ce te faci, atunci, cu atâta fericire? O arunci cât colo ca pe-un demon ispititor sau te arunci tu în vâltoarea ei? Reacțiile oamenilor în fața marilor fericiri sunt, probabil, la fel de imprevizibile precum cele în fața marilor frici sau dureri. Singura deosebire este că fericirea este o alegere. Nu poți alege să nu te doară sau să nu-ți fie frică. Dar poți alege cum vrei să fii fericit. Sau nefericit.

Evident că nu despre oameni copleșiți de fericire scrie Alice Munro. Excesul de fericire nu vinde. Poveste fără “au, mă doare!” n-ai sa vezi. Colecția ei de 10 povestiri vorbește despre multe momente, mai mult sau mai puțin dramatice, în care oamenii au o clipă în care își dau seama că pot fi fericiți doar pentru că există. Aceste secunde apar de obicei după mari răscruci ale vieții, fie ele de orice gen. Povestirile sunt scrise prietenos, alert, cu foarte mare atenție asupra detaliilor.

Este genul de carte pe care o citești cu nesaț, trecând de la o situație la alta cu aceeași senzație pe care ți-o dau secvențele unui film bun de acțiune. Nu căutați fericirea explicată în rândurile pe care le veți citi, poate. Ea nu e acolo. Lăsați cartea să vă facă sufletul să tresară. Abia atunci veți vedea cam ce pariu fin precum un fir de pânză de păianjen a pus doamna de a scris-o.

Puteți cumpăra cartea asta de aici.

Citatele mele preferate sunt:

“Amintește-ți mereu că, atunci când un bărbat părăsește o încăpere, lasă totul în urmă (…). Când o femeie iese dintr-o încăpere, ia cu sine tot ce s-a întâmplat acolo.”

“Îi simțeam degetele prin palton și prin celelalte haine, de parcă ar fi fost multe boturi umede.”

“Aproape avea impresia că, pe undeva, trebuia să existe o anumitaă cumpătare întâmplătoare și evident nedreaptă în menajul emoțional al lumii, dacă marea fericire – oricât de temporară, oricât de neînsemnată – a unei persoane se putea naște din doar din marea nefericire a altuia.”

Alice Munro – “Prea multă fericire”

Aproape avea impresia că, pe undeva, trebuia să existe o anumitaă cumpătare întâmplătoare și evident nedreaptă în menajul emoțional al lumii, dacă marea fericire – oricât de temporară, oricât de neînsemnată – a unei persoane se putea naște din doar din marea nefericire a altuia.