Mă uitam luuung la cartea asta, pe care am citit-o la începutul lui iunie și deja simțeam că mă cuprinde panica. Păi bine, domnule, așa fan Murakami mi-s?! De nu mai știu care-i treaba cu fata și cu salcia? Da’ deloc?! “Și uite”, îmi ziceam, “cartea-i grosuță. Oare în ce traistă-mi era vârâtă tărtăcuța preț de atâtea sute de pagini?” După ce mi-am înghiontit în van memoria încă vreo câteva zeci de secunde, am întins mâna înfrânt și am căutat izbăvirea în răsfoire. Dac-am găsit-o? O, da!
Din păcate oftatul meu de ușurare a avut o viață atât de scurtă, că probabil că din afară a părut mai degrabă c-am icnit. Mi-e de fiecare dată greu să scriu despre Murakami, deși este în top 3 autori pentru mine. În general mi-e greu să scriu despre cărți de nuvele sau povestiri, pentru că urăsc să mă refer la fiecare în parte în câteva fraze goale, dar pe de altă parte există prea puține lucruri pe care să le poți spune despre toate, la modul general. Să scriu despre povestirile lui Murakami, iaca provocare, monșer!
Nu știu a vă spune mare lucru despre cartea asta. E Murakami și, pentru că nu-și poate depăna povestea agale, e Murakami concentrat. Poate că e o cale bună să înveți să-l iubești pe beatnikul ăsta japonez (Bobby Hackett se ascultă într-una din povestiri), care e prea asiatic pentru America, prea american pentru Japonia și cu siguranță născut într-o epocă greșită. Iar astea trei nepotriviri plus capacitatea lui incredibilă de a amesteca realul și fantasticul într-o delicioasă supă primordială îl fac pe Haruki să fie unul din cei mai frumoși oameni de citit în era noastră searbădă și prea sătulă.
Citatele mele preferate din cartea asta sunt:
“În viață, cel mai înspăimântător lucru nu este frica, a spus după câteva momente bărbatul. Într-adevăr, aceasta există. Se manifestă câteodată, sub diferite forme, împovărându-ne existența. Dar cel mai înspăimântător lucru este să ne întoarcem cu spatele și să închidem ochii în fața ei. Pentru că în acel moment renunțăm la cel mai important lucru din noi și îl cedăm altcuiva.”
“Ca să cucerești o fată trebuie să faci trei lucruri: primul – să taci și să asculți mereu ce are de zis; al doilea – să-i spui mereu că îți place cum se îmbracă și al treilea – să-i faci pe cât posibil cinste cu ceva bun de mâncare. E simplu, nu? Dacă faci tot ce ți-am spus și tot nu merge, atunci ar fi mai bine să renunți.”
Cartea asta, ca orice altceva scris de el, e musai să fie citită. O puteți cumpăra de aici.