Anarhia mea literara
– A nu te increde in Dumnezeu e rautate, va intreb din nou
– Da, e rautate.
– Atunci, nu ma incred in Dumnezeu pentru ca m-a facut rau. Asa cum l-a facut si pe Cain. Dumnezeu m-a facut neincrezator…
– Te-a facut liber si sa fii bun!
– De ce m-am nascut, parinte?
– Intreaba mai degraba pentru ce te-ai nascut.
Prea multi demoni salasluiesc in oameni care pretind ca ar crede in Dumnezeu.
Intrebare: Care este opusul credintei?
Nu necredinta. E prea categorica, prea sigura, prea inchisa. In sine, e tot un soi de credinta.
Indoiala.
Dumnezeu isi schimba chipul in fiece clipa. Ferice de cel ce-L poate recunoaste sub fiecare din aceste masti. O data e un pahar cu apa rece, alta data e un fiu care-ti sare pe genunchi, sau o femeie seducatoare, sau pur si simplu o plimbare matinala.
A treia teorie, zise el grabit, neputandu-mi suporta tacerea, e aceasta: exista vesnicie pana si in viata noastra vremelnica, dar ne e foarte greu sa o descoperim singuri. Grijile de fiecare zi ne tulbura. Doar cativa, fapturi alese, reusesc sa traiasca vesnicia pana si in viata lor vremelnica. Iar pentru ca ceilalti s-ar duce de rapa, Dumnezeu a avut mila de ei si le-a trimis religia – astfel ca norodul poate trai si el vesnicia.
Cand inocenta are ochii plesniti, un crestin trebuie sa-si piarda credinta sau sa accepte sa-i plesneasca ochii.
… poseda, ca nimeni altul, acea perversa capacitate intelectuala (…) de-a putea demonstra tot ce credea si de-a crede tot ceea ce putea demonstra.
Cainta este o virginitate pe care sufletul nostru o datoreaza lui Dumnezeu, un om care se caieste de doua ori este prin urmare un ticalos dezgustator.
Un ocnas poate si mai putin sa traiasca fara Dumnezeu decat un om liber.