carlos ruiz zafon – CITATE CITITE

“Jocul îngerului” este a doua carte de Carlos Ruiz Zafon pe care am citit-o. Și, dacă la prima m-a dat cu totul pe spate și am rămas dat pe spate o bună bucată de vreme, la a doua recunosc că m-am simțit cam tot timpul pe tărâm cunoscut. Ceea ce nu e o chestie pe care să mi-o doresc neapărat.

Nu mă consider nici pe departe vreun cărturar. Mărturie stau și autorii mei preferați, care-s destul de mainstream: Haruki Murakami, Salman Rushdie, Mario Vargas Llosa, Henry Miller, Truman Capote și Charles Bukowski. Nu-s ei Dan Brown, dar nici Joyce nu-s. Ei bine, după ce am citit”Jocul îngerului”, simt că Zafon a început să se apropie binișor de dl. Codul lui Da Vinci. Ceea ce nu-i un lucru rău în sine, dar îl cam îndepărtează un pic de gusturile mele. Cu toate astea nu-s negativist. Mai am pe rafturile cu cărți de citit un Zafon și am să-i mai dau o șansă.

“Jocul îngerului” e întunecată, plină de suspans, câteodată înălțătoare. E o carte perfectă de citit în vacanță sau la drum lung. Și mai cred că este genul de carte cu care poți convinge un om să se apuce de citit cărți de ficțiune. Mereu mi se pare ciudat să pun epitetul “de ficțiune” lângă cuvântul “cărți”. O bună bucată a vieții mele cărțile alea de le citeam de bună-voie și nesilit de nimeni doar de ficțiune puteau fi.

E genul de carte la care, după ce o termini, îți vine să dai super-spoilere. Recunosc că și pe mine mă mănâncă buricele deștelor să vă zic cum stă de fapt treaba cu misteriosul personaj care comandă cartea unei noi religii. Dar mă abțin. Ca să nu vă stric vacanța.

Eu am mai citit “Umbra vântului” de Zafon. Și recunosc că mi-a plăcut să reîntâlnesc locuri și personaje de acolo în “Jocul îngerului”. E o tactică deșteaptă, care te face să te simți acasă, în cunoștință de cauză. Dar poate că e și asta o dovadă în plus a apropierii pe care eu o văd între Zafon și Brown.

Apropo de rețete: substantiv + genitiv. Eu am citit mai întâi “Umbra vântului”, apoi “Jocul îngerului” și mai am “Prizonierul cerului”.

Puteți găsi “Jocul îngerului” aici.

Citatele mele preferate din “Jocul îngerului” sunt:

“… o rămășiță inutilă a unui război care, ca mai toate războaiele, era purtat în numele lui Dumnezeu și al patriei ca să-i facă să devină mai puternici pe niște oameni care erau deja prea puternici înainte să-l fi provocat.”

“Cred că ai talent și dorință, Isabella. Mai mult decât crezi și mai puțin decât speri. Dar mulți oameni au talent și dorință, iar mulți dintre ei nu ajung niciodată la nimic. Ăsta e doar începutul pentru a face orice în viață. Talentul înnăscut e ca forța unui atlet. Te poți naște cu mai multe sau cu mai puține însușiri, însă nimeni nu ajunge să fie un atlet pur și simplu fiindcă s-a născut înalt sau puternic, sau rapid. Ceea ce-l face pe atlet, sau pe artist, este munca, meseria și tehnica. Inteligența cu care te naști e doar muniție. Ca să reușești să faci ceva cu ea, trebuie să-ți transformi mintea într-o armă de precizie.”

Am primit vreo trei-patru cărți de Zafon legate cu o fundă de culoare arămie. Le-am primit cadou, cred că de ziua mea, acum un an. Sau doi? Eu de Zafon nu auzisem nimic-nimicuț. Și nici nu m-am învrednicit să îl cercetez vreun pic înainte să deschid “Umbra vântului” și să ma pun pe citit. Să-l cunosc pe Zafon direct din scrisul lui a fost cea mai bună. Și, dacă vreunul din voi e în aceeași situație, eu vă rog să faceți la fel.

Sincer, acum mi-e teamă să citesc următoarea carte de el. Deja am așteptări. La “Umbra vântului” n-aveam nimic. Ba, poate ascuns pe undeva, dar gata să răbufnească, un dram de circumspecție. Dramul ăla s-a topit după primul paragraf. Cred că n-am mai citit cu atâta poftă de când eram în liceu și îmi pătam mereu paginile cărților cu sos din mâncarea pe care mi-o lăsa maică-mea la prânz și care era mereu aproape rece când o scoteam de pe foc și o puneam în farfurie: n-aveam cum să citesc ca lumea cu mâncarea pe foc. Așa că de corvoada asta scăpam cât mai repede. Unde mai pui că mâncarea rece nici nu se prinde de cratiță, deci nu pierdeam mult timp nici cu spălatul.

Cu fiecare cuvânt pe care îl citeam îmi dădeam seama ce dor îmi fusese de o poveste bună. Cred că lumea asta a noastră, din ce în ce mai lipsită de povești scrise bine și de ochi care să fie dornici să le citească, moare încetișor, odată cu secțiunile de ficțiune de prin librării. Odată cu librăriile. Odată cu scrisul îngrijit, scrisul frumos, scrisul fără niciun fel de limită.

“Umbra vântului” este o poveste. Că-i de dragoste, că-i de groază, că-i polițistă, jur că nu contează ce etichetă e mai mare dintre astea. E o poveste spusă cu desăvârșire, o poveste care te ține în brațele ei și nu-ți dă drumul nicio clipă, care îți alungă somnul și îți ține de foame. Se întâlnesc toți, parcă, în povestea asta: Poe, Rushdie, Murakami, Miller, Llosa. Toți autorii mei preferați ar fi putut să scrie bucăți din “Umbra vântului”, însă niciunul din ei nu cred că ar fi fost în stare să o scrie întreagă, așa cum e ea.

Puteți găsi “Umbra vântului” de cumpărat aici.

Citatele mele preferate din “Umbra vântului” sunt:

“Un secret valorează atât cât valorează cei de care trebuie să-l păzim.”

“Ospătarul a încuviințat și a plecat, târându-și picioarele și sufletul.”

“Nu există limbi moarte, ci numai creiere în letargie.”

“M-am simțit înconjurat de milioane de pagini abandonate, de universuri și suflete fără stăpân, care se cufundau într-un ocean de beznă, în timp ce lumea care palpita în afara acelor ziduri își pierdea memoria pe neștiute, zi după zi, simțindu-se cu atât mai înțeleaptă cu cât uita mai mult.”

“… în viață singurul lucru care dă lecții e prejudecata.”

“Lumea asta nu va muri de o bombă atomică, așa cum spun ziarele, ci va muri de râs, de banalitate, făcând o glumă din tot și din toate și, în plus, o glumă proastă.”

“Cuvintele cu care se otrăvește inima unui copil din meschinărie sau din ignoranță rămân închistate în memorie și, mai devreme sau mai târziu, îi ard sufletul.”

“Banul e ca orice alt virus: o dată ce putrezește sufletul gazdei, o pornește în căutare de sânge proaspăt.”

“Destinul obișnuiește să stea la cotitură. Parcă-i un borfaș, o știoarfă sau un vânzător de lozuri, cele trei încarnări ale sale cele mai bătătoare la ochi. Dar ceea ce nu face sunt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el.”

“M-am văzut atunci pe mine însumi prin ochii ei: un biet băiat străveziu care crezuse că cucerise lumea într-o oră și care încă nu știa că o poate pierde într-un minut.”

“Una e să crezi în femei și alta e să crezi ce spun ele.”

“Partea grea nu e să câștigi bani pur și simplu. Partea grea e să-i câștigi făcând un lucru căruia să merite să-i dedici viața.”

“Timpul trece cu atât mai grabnic cu cât e mai gol. Viețile lipsite de semnificație ocolesc pe departe, asemenea unor trenuri ce nu opresc în gară.”

Tag: carlos ruiz zafon

Carlos Ruiz Zafon – “Jocul îngerului”

Carlos Ruiz Zafon – “Umbra vântului”