Nimic din ce trecut-am nu vom tine,
Chiar daca fund de mare-a fost aici
Cu scoici, cu ambulacre, cu arici,
Te uita tot, ma uita si pe mine,
Uita-te-voi. Te-am si uitat. Cu bine.

Anarhia mea literara
Nimic din ce trecut-am nu vom tine,
Chiar daca fund de mare-a fost aici
Cu scoici, cu ambulacre, cu arici,
Te uita tot, ma uita si pe mine,
Uita-te-voi. Te-am si uitat. Cu bine.
Eu as acorda eternitatea tocmai celor care nu au facut nimic in viata si care acum nu au cum sa se retraga din ea, de vreme ce nu au inceput si nu au incheiat inca nimic. (…) Acestor simpli spectatori la spectacolul fara sfarsit al lumii, cititorilor de ziare si privitorilor la televizor, lor le trebuie acordata vesnicia, ca despagubire pentru ca n-au putut sa desavarseasca nimic si, deci, sa se savarseasca.
…oamenii de fata inchinau catra pamant oalele de lut si, de truda si somn, le asfinteau ochii.
In realitate fericirea ingusteaza cumplit orizontul omului, nu crezi?
Daca, emitand un sunet, reproducerea lui ar fi simultana (nu ca in cazul ecoului), cele doua sunete n-ar putea fi distinse, in timp ce reflectia instantanee a imaginii noastre se instituie ca o realitate distincta, daca nu autonoma.
Regele: Ce va uitati asa la mine? E ceva anormal? Nu mai e nimic anormal, cai anormalul a devenit obisnuit. Asa se impaca totul.
Ah, daca in literatura ar fi de ajuns sa gandesti si sa vezi lucrurile! Nenorocirea e ca trebuie sa le si scrii – si aici incepe chinul.
De indata ce trece dincolo de mahala, teatrul romanesc e pierdut. Si poate nu numai teatrul. Totul.
Un barbat nu va sti niciodata ce sedimente de amoruri trecute sunt in gesturile, in obiceiurile, in vocabularul, in ticurile unei femei.
Un animal care poate suferi pentru ceea ce nu este, acesta este omul.