Nikos Kazantzakis – “Alexis Zorba”

A treia teorie, zise el grabit, neputandu-mi suporta tacerea, e aceasta: exista vesnicie pana si in viata noastra vremelnica, dar ne e foarte greu sa o descoperim singuri. Grijile de fiecare zi ne tulbura. Doar cativa, fapturi alese, reusesc sa traiasca vesnicia pana si in viata lor vremelnica. Iar pentru ca ceilalti s-ar duce de rapa, Dumnezeu a avut mila de ei si le-a trimis religia – astfel ca norodul poate trai si el vesnicia.

Nikos Kazantzakis – “Alexis Zorba”

Un mosneag de 90 de ani se apucase sa sadeasca un migdal. “Ei, mosule, am zis eu, sadesti un migdal?!” Da’ el, asa povarnit cum statea, s-a intors si mi-a zis “Eu, fiule, ma port de parca n-am sa mor niciodata!” Si i-am raspuns: “Eu ma port de parca as muri in fiece clipa.” Care din noi doi avea dreptate, jupane?

Luigi Pirandello – "Unul niciunul o suta de mii"

Nu e alteceva decat asta, o inscriptie funerara, un nume. Li se potriveste mortilor. Cui a terminat. Eu sunt viu si nu termin. Viata nu se termina, Si nu are habar de nume, viata. Copacul acesta, suflu tremurator de frunze noi. Sunt copacul acesta. Copac, nor; maine carte sau vant: cartea pe care o citesc, vantul pe care il sorb. Raspindit in afara, vagabond.