Salman Rushdie – “Casa Golden”

Sunt multe, foarte multe cărți de Salman Rushdie pe care le-am citit. Nu cred că-s chiar toate, dar sunt aproape sigur că, dacă zic că le-am citit pe cele mai multe din ele, nu mint. Cel mai mult îmi place să-i citesc cărțile în vacanță. Felul în care el țese povestea se potrivește perfect cu timpul ăla leneș pe care, de la o anumită vârstă încolo, doar în vacanțe îl mai poți întâlni. Și nici măcar în toate.

“Casa Golden” este cea mai altfel carte de Rushdie pe care am citit-o până acum. Are cel mai puțin de basm și cea mai multă realitate. Realitate pe care Salman Rushdie o folosește de obicei doar ca pretext, ca punct de pornire. Lupta pe care a început-o de mult contra religiei prost mânuite, folosite pe post de scuză supremă pentru a măcelări, a cuceri prin violență, a subjuga e în “Casa Golden” mai dezlănțuită ca niciodată din toate punctele de vedere. Al terorii, al isteriei, al violenței, al durerii, al răzbunării, al nebuniei.

Sigur că, dacă începi să duci paralele între personajele construite în cheie realistă și arhetipuri mitologice, lucrurile se complică până la paroxism. Și, parcă pentru a-și râde mai abitir de mințile noastre însetate de a dezlega mistere și conspirații, Salman Rushdie presară peste tot și toate obișnuitu-i strat de pop culture. Doar în poveștile sale Shiva ar putea bea o Coca Cola, iar Icar ar da din aripi în timp ce ar asculta Beach Boys la walkman.

“Casa Golden” e aproape un roman polițist, în care scriitorul tânăr, care încă nu și-a găsit direcția, încearcă să deslușească misterul unei familii extrem de bogate, al cărei aur e clar că ascunde sânge. Totul e foarte ecranizabil, așa cred. Un film aproape mainstream ar ieși din cartea asta a lui Salman Rushdie, cu Rahmengeschichte-ul ei cu tot.

Singura mea rugăminte este asta: dacă doar “Casa Golden” ați citit de Rushdie până acum, vă rog mai citiți măcar încă o carte de el. Orice carte. Nu zic că-i proastă “Casa Golden”. Dimpotrivă. E o carte excelentă. Doar că nu-i așa cum sunt celelalte.

“Casa Golden” de Salman Rushdie o puteți cumpăra de aici.

Citatul meu preferat din cartea asta este:

“Așa-i făcut omul, ne îndrăgostim de punctele tari ale celuilalt, dar iubrea se adâncește până la permanență când ne îndrăgostim de slăbiciunile celuilalt.”

Salman Rushdie – “Doi ani, opt luni și douăzecișiopt de zile”

IMG_2291

Salman Rushdie face parte din autorii ăia pe care îi iubesc din tot sufletul meu. Îl iubesc pentru că el ia binișor realitatea asta de ne tot întâlnim noi cu ea și o învelește într-o țesătură fermecată care, mai abitir decât orice vrajă, o transformă în basm. Atât de meșteșugit făurită este întrepătrunderea asta între poveste și adevăr, încât basmul pe care îl citești are, din când în când, o frântură de clipire în care dă să semene cu ceva ce știi din viața asta, taman cea de care fugi și te ascunzi în cărți.

“Doi ani, opt luni și douăzecișiopt de zile” nu-i altfel. Urmează același tipar de care abia v-am povestit. Doar că de data asta pânza basmului pare că prinde a se destrăma din când în când, parcă fără voia scriitorului. Cred că lucrul ăsta se întâmplă pentru că realitățile pe care a ales Rushdie să le înveșmânte în poveste au colțurile prea ascuțite și zdrelesc minunea. Ifriții cei haotici și hapsâni ajung să își întemeieze împărății în locuri despre care auzim prea des la știri zilele astea.

Dar e o carte frumoasă, vie și colorată. O carte care respiră aer încărcat de mirodenii, care răsună a hărmălaie de oraș oriental și care te face să o citești cu bucurie de copil. Salman Rushdie rămâne singurul în stare să transforme prezentul în poveste și pe noi în copii cu ochi măriți de nerăbdarea de a afla dacă prințesa îi va înfrânge pe jinnii întunecați.

Puteți cumpăra cartea asta aici.

Citatele mele preferate din cartea asta sunt:

“Un om înțelept se pregătește întotdeauna de necazuri, dar dacă este cuvenit de modest, norocul îl ia prin surprindere.”

“La începutul fiecărei iubiri există un pact individual pe care fiecare dintre iubiți îl încheie cu propria persoană, un acord prin care acceptă să lase deoparte tot ce nu se potrivește în celălalt de dragul a ceea ce se potrivește. (…) Mai apoi, când iubirea se estompează, pactul secret pare o nebunie, dar chiar dacă e așa, e o nebunie necesară, născută din credința îndrăgostiților în frumusețe, adică în posibilitatea existenței imposibilului, adică a iubirii adevărate.”

“Atunci când o ființă care s-a dovedit toată viața prin fapte își deschide urechile la cuvinte, nu-i greu s-o faci să accepte orice ai turna în ele.”

Salman Rushdie – “Shalimar clovnul”

Puterea e covarsitoare (…), e de asa natura incat cel care o detine nu are nevoie sa faca aluzii la ea. Realitatea ei este prezenta in constiintele tuturor. Astfel, puterea actioneaza subtil, iar cei puternici pot nega, ulterior, ca si-au folosit-o vreodata.