Pierre Choderlos De Laclos – “Legături primejdioase”

Nu știu eu ce se mai învață la literatură universală prin liceu. De fapt, n-am habar dacă se mai face materia asta. Dar, pe vremea mea, ăsta a fost unul din primele romane pe care le-am studiat la literatură universală – capitolul roman de corespondență. Datorită lui musiu De Laclos am devorat și “Oameni sărmani” al lui Dostoievski la vreo câteva luni după “Legături”.

Romanul de corespondență e o chestie foarte cool de fapt. Încercarea constantă de a înțelege acțiunea citind schimbul de scrisori între niște oameni îți ține mintea trează. Plus că, fie ele și născocite, tot simți o plăcere vinovată citind scrisori ce nu ți-au fost adresate, aflând secretele unor oameni pe care nu-i cunoști. Din păcate, în zilele noastre scrisori nu se mai scriu, iar un roman de mailuri cred că ar fi o porcărie scârboasă și aridă.

“Legături primejdioase” este scris într-un limbaj pe care nu mai are nimeni timp să-l înțeleagă. Ideile se ascund în spatele unor cuvinte care dansează alambicat unele cu altele. Frazele se lungesc cu farafastâcuri stilistice, arhaismele se lăfăie în sufletul poveștii ca la ele acasă, verbele își învelesc sensul în straturi multe de catifea și mătase.

Dacă nu iubești cuvântul, dacă ți se pare exasperant să cauți sensul printre pliuri și volane de metafore, atunci poate că o să-ți placă filmul. Da, s-a făcut un film după cartea asta. În rolurile principale sunt John Malkovich, Glenn Close și Michelle Pfeiffer.

Prima dată am citit cartea din biblioteca alor mei, unde era împărțită în două volume din colecția “Biblioteca pentru toți” sau “bepete” cum era ea acronimizată minuscul pe cotor. Habar n-am pe unde or fi cărțile alea (poza e luată de pe okazii); așa că acum, când a fost s-o recitesc, m-a pus Zeul Întunecat al Literaturii să o iau pe Kindle. În engleză. Mi s-au împiedicat neuronii unii de ceilalți până i-am dresat să înțeleagă un text atât de alambicat. Voi o puteți găsi tradusă în românește (și la preț redus) aici. Iar dacă sunteți masochiști ca mine, uite și variantă digitală în engleză – aici.

Citatele mele preferate din Pierre Choderlos De Laclos – “Legături primejdioase” sunt*:

“Un roman de o moralitate echivocă este o otravă periculoasă; unul a cărui singură calitate e mediocritatea poate fi cel mult inutil.”

“În Franța ridicolul este mult prea temut; oamenii preferă să fie vicioși.”

“Să știi să faci pe cineva fericit este, pentru un bărbat, calea spre succes; în timp ce pentru o femeie acesta este însuși succesul.”

“Dragostea este mult mai harnică în a se dezvălui decât este indiferența în a o ascunde.”

“… este necesar să te înțelegi bine cu femeile bătrâne, deoarece ele sunt cele care hotărăsc reputația celor tinere.”

“… acesta-i adevăratul  portret al omenirii: cu toții deșănțați în planurile lor, iar când apare vreo slăbiciune în timp ce încearcă să și le împlinească, pe aceea o numesc probitate morală.”

*traducerea din engleză îmi aparține

 

Andre Malraux – “Cuceritorii” și “Calea Regală”

IMG_3600

De fiecare dată când recitesc o carte pe care am citit-o în adolescență îmi vine să mă iau în brațe și să mă pup în creștet pentru ideea asta a mea de a relua lecturile de atunci. Evident că anii sunt păturica flaușată a uitării care se întinde pisicos peste cea mai mare parte a lucrurilor dintre coperțile unei cărți. Dar e uluitor cum îmi aduc aminte, cu o claritate aproape înspăimântătoare, de frânturi perfecte de lectură. Sunt fraze pe care pot spune exact unde le-am citit, în ce eram îmbrăcat și ce stare aveam fix în momentul citirii.

Malraux este un autor care merită citit în adolescență. Mai ales “Cuceritorii”, care e scris cu îngâmfarea tipică primei tinereți. Iar un scriitor la 27 de ani e încă acneic pentru breasla asta. Malraux cel tinerel te taxează dacă nu ești atent. Dialogurile sunt ordonate după niște legi doar de el știute, care par a avea un singur principiu de căpătâi: sfidarea cât mai cruntă a logicii. Acțiunea e densă, iar oamenii în vârsta sunt redați, cu bolile și oboseala lor, din punctul de vedere al unuia care mai are atât de mult de trăit până să ajungă precum personajele sale, încât nu-i pasă de suferințele lor.

Ce am găsit foarte intersant și surpinzător de actual în cartea asta este postfața, scrisă de un Malraux mai matur. Chiar dacă în carte e vorba despre revoluția chineză și despre felul ciudat, aproape pasiv, în care englezii au acceptat pierderea unor teritorii din Asia, monsieur Andre Malraux tot la bucata noastră de pământ ajunge în cele din urmă. Europa unită, din punctul lui de vedere, poate exista doar ca sumă a unor individualități bine protejate. Iaca poznă!

“Calea regală” e, în esență, un roman despre moarte. Scris tot devreme, la doar doi ani după “Cuceritorii”, e deja mai îngăduitor cu atenția ta de cititor. Decorul e tot Asia, cea violată în toate felurile de omul alb. Doar că personajele, pornite într-o călătorie imposibilă și absurdă, sunt unite de un singur lucru: obsesia morții. Mi-ar plăcea să fiu regizor de film și să dau viață secvenței în care Perken, încolțit, ajunge în punctul în care viața devine indiferentă, în care tot ce-i rămâne de ales e felul în care să moară, pentru ca apoi soarta să-i zâmbească. Doar că zâmbetul nu-i blând, ci se transformă într-un rânjet care crește lent, putred, crud spre moarte.

V-ați prins, da? Mi-au plăcut poveștile astea, pentru că sunt scrise cu vâvătaia pasiunii care doar într-un tânăr scriitor poate arde.

Puteți cumpăra cartea asta de aici.

Citatele mele preferate din “Cuceritorii” și “Calea regală” sunt:

” Dragul meu, e anarhie atunci când guvernul e slab, nu atunci când nu există guvern.”

“Nimeni nu trăiește în conformitate cu ce crede despre propria viață.”

“Numai noi începem să nu mai credem în Europa; lumea încă privește cu o venerație îndepărtată și plină de teamă aceste bătrâne mâini care bâjbâie în umbră.”

“Adevărata moarte e decăderea.”