București – 1987 / Editura Univers
De data asta am trecut anul și editura pentru că mi-era teamă să nu care cumva să se apuce vreunul din voi să caute cartea prin librării. Un Cehov de 700 și mai bine de pagini e un lux ce aparține iremediabil unei trecute epoci, în care nimănui nu-i păsa de principiul cerere-ofertă. Un principiu care, cel puțin la literatură, ne văduvește azi de niște scrieri tare frumoase.
M-am hotărât ca, de la recenzia asta, să consemnez edițiile tuturor cărților despre care scriu aic,i pentru că de multe ori vorbesc despre felul în care arată, e tradusă sau editată o carte și n-aș vrea să existe vreo ambiguitate.
Pe vremea adolescenței mele, rușii erau scriitorii elitei intelectuale a liceului. Să te plimbi prin curte cu un Dostoievski sub braț sau să deschizi interminabile și înverșunate discuții despre Tolstoi sau Turgheniev pe la petreceri, astea erau semne clare de snobism intelectual. Se asortau cu fum inecăcios de tutun ieftin de pipă și vin de doi bani sorbit cu ifose de mare cunoscător.
Acum nu mai știu cum e treaba cu scriitorii ruși prin școlile noastre, însă eu îi iubesc în continuare. Îi iubesc pentru că se citesc pe îndelete. Trebuie să-ți faci timp ca să-i citești pe ruși. Nu merg parcurși așa, jeap-jeap, precum viața noastră de zi cu zi. Ai nevoie de o anumită stare de spirit care să te ajute să savurezi o grădină descrisă în câteva pagini sau un capitol întreg în care un personaj meditează asupra iubirii imposibile cât timp calul parcurge câteva verste la trap.
Colecția de povestiri și schițe pe care am citit-o eu e rusească până în măduva fiecărei frânturi de cuvânt. Nu cred că există epitet mai bun pentru a descrie cartea asta decât “rusesc.” Doar în literatura lor se împletesc atât de armonios tragedia și comedia, doar în cărțile lor n-apucă să ți se usuce pe obraji lacrimile de plâns că te pomenești cu ei uzi de lacrimi de râs.
Un lucru mi-a rămas în minte de pe vremea lungilor dezbateri literare din liceu: “nu poți să spui că îți place să citești, dacă nu i-ai citit pe ruși.” Asta era concluzia care soluționa până și cele mai aprige diferențe de opinie. Iar concluzia asta o socotesc la fel de advărată azi ca pe atunci.
O ediție mult mai nouă și mai slim a lui Cehov găsiți aici.
Citatele mele preferate din “Dramă la vânătoare” sunt:
“Luna plină, bine rotunjită, ca o menajeră de general…”
“Un șef de tren care scrie versuri trăiește mai bine decât un șef de tren.”