Ce știam eu despre Kabbala era fix cât să nu mă fac de o rușine din aia cruntă atunci când venea vorba despre subiectul ăsta. Știam cu ce popor să o asociez ca punct de plecare (evreii) și cam ce influență a avut ea asupra întregii gândiri occidentale moderne (imensă). Și cu asta, basta! Să citesc cel puțin o carte pe subiectul ăsta face parte din notițele mele mentale de câțiva ani buni.
Motivul pentru care am ales cartea lui Papus din sute de alte cărți scrise despre Kabbala e simplu: mai auzisem despre autor. Pe adevăratul său nume Gérard Anaclet Vincent Encausse (nu-l știam pe dinafară, l-am căutat), Papus a fost atât om de știință cu studii riguroase de medicină, cât și ocultist pasionat. Poate că ăsta să fi fost taman motivul pentru care ar fi trebuit să aleg o altă carte cu care să încep studiul unui domeniu atât de vast și de închis în simboluri secrete precum Kabbala. Dar acum, că am citit cartea lui Papus, jur că nu-mi pare rău.
Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la lucrarea lui este felul calm în care lasă filosofia pură să treacă dincolo de granițele dogmatice pe care le impun religiile de ici și de colo. Face asta bazându-se pe miturile comune care stau la baza marilor credințe ale lumii. Dacă n-ați studiat niciodată fenomenul ăsta, e mare păcat. Mintea unor oameni aflați la zeci de mii de kilometri distanță a dat naștere unor mitologii și teogonii extrem de asemănătoare, odată ce treci de diferențele specifice geografiei și contextului istoric.
Tocmai acesta este punctul de vedere din care Papus reușește să arate cum Kabbala se bazează fix pe simbolurile comune credințelor lumii. Dar apoi el merge mai departe și arată cum acest set criptat de informații (sau ce a mai rămas din el) suie cunoașterea mult mai spre înalt.
Evident că sunt pagini întregi unde m-am simțit rătăcit între termeni și comparații ce-mi erau străine. Cu toate astea am persistat în a citi până la capăt cartea asta și nu-mi pare rău. Mărturisesc că nu m-am oprit de fiecare dată să scormonesc după sensul și simbolul termenilor pe care îi vedeam pentru prima oară și nici pentru asta nu-mi pare rău. Pentru mine Papus a deschis o ușă. Deși sunt o fire destul de pragmatică, am fost mereu fascinat de tainele semnelor, de simboluri. Și simt cum am început o călătorie,