“Mihai Caraman – un spion român în războiul rece” nu e un roman captivant și mustind de acțiune, deși titlul te-ar putea duce cu gândul într-acolo. Asta pentru că Florian Banu nu e autor de ficțiune, ci istoric. Ba chiar unul meticulos, atent la propria obiectivitate, prudent cu afirmațiile sale.
Mihai Caraman este unul din cei mai mari spioni pe care i-a avut vreodată România. El e creatorul rețelei Caraman, un lanț de informatori cu ajutorul căruia, în timp, a reușit să sustragă informații ultra-secrete din sediul NATO în anii ’60 – ’70. Metodele lui de racolare sunt studiate și azi în cele mai importante școli de spionaj occidentale, iar informațiile pe care el a reușit să le obțină i-au făcut, la vremea aia, până și pe sovietici să se gudure pe lângă noi ca să “le dăm share”.
Activitatea lui Mihai Caraman, luată la bani mărunți de Florian Banu, se dovedește a fi un foarte bine studiat proces de împrietenire, cadorisire, gâdilare de orgoliu și cam orice alt tertip psihologic necesar pentru a determina un om (de obicei funcționar neînsemnat, una din miile de mici rotițe ale mecanismului) să își riște cariera și chiar libertatea pentru o cauză care nu e a lui.
Dacă vă place James Bond, n-o să vă placă Mihai Caraman. Dacă, pe de altă parte, sunteți curioși cum funcționează cu adevărat o rețea de spioni, cum se formează ea, cum se menține și cum se abandonează, atunci “Mihai Caraman – un spion român în războiul rece” e fix ce trebuie.
Avem, bonus, un tablou destul de exact al relației dintre Occident și diplomația blocului comunist, dar și o mulțime de amănunte despre protocoalele vremii în diplomația și spionajul românești. Asta datorită, cum am mai spus, meticulozității domnului Banu.
Iar în ultima parte din “Mihai Caraman – un spion român în războiul rece”, avem o trecere în revistă a nebuloșilor ani ’90 din România, când, pentru scurtă vreme, de-acum generalul Mihai Caraman a fost scos din rezervă și pus la șefia S.I.E. (Serviciul de Informații Externe al României).
Sunt sigur că în carte se regăsește partea cea mai puțin “zemoasă” a lungilor conversații dintre domnii Florian Banu și Mihai Caraman: cea care a primit aprobare pentru publicare. Mi-aș fi dorit din toată inima să pot fi un țânțar mititel care să fi ascultat tot ce s-a vorbit în timpul interviurilor realizate de autor în vederea scrierii cărții.
Cel mai mult mă bucur că am reușit să descopăr un autor român pe care l-am mai citit (revin cu recenzia celeilalte cărți a Domniei Sale cât de curând) și pe care am să-l mai citesc și de-acum încolo.
Găsiți “Mihai Caraman – un spion român în războiul rece” de Florian Banu aici.
