“Cavalerul, femeia și preotul” este o carte pe care am primit-o, cred, cadou de la maică-mea. E tipărită la o editură dubioasă, DU Style, care la o căutare superficială pe net nu pare să mai existe. Astfel încât presupun că singura cale de a da de cartea asta este să vă împiedicați de ea prin vreun anticariat.
O la fel de superficială căutare pe net, făcută înainte să mă apuc de citit, mi-a spus că Georges Duby este un istoric francez care se bucura de un ranking șmecher în top istorici specializați pe Evul Mediu. Tipul a scris cu precădere cărți despre istoria societății și a economiei și, cum “Cavalerul, femeia și preotul” fix asta părea să fie, m-am apucat de ea.
Este o istorie extrem de interesantă și de frapantă a instituției maritale în Europa, de la începutul la sfârșitul Evului Mediu. Căsătoria, așa cum o percepem noi azi, n-are nicio treabă cu felul în care ea era înțeleasă acum câteva secole. Nici măcar instituțiile care o sprijină și o consfințesc nu-s aceleași.
Din punct de vedere instituțional, căsătoria a devenit o instituție stabilă și relativ neschimbată de la sfârșitul Evului Mediu și până în zilele noastre. Însă ideea de iubire e o adăugire extrem de recentă. În trecut căsătoria avea scopuri economice, politice, militare, ba uneori chiar religioase, dar niciodată nu era vorba despre dragoste.
E o carte care se adresează doar pasionaților de istorie, o carte care uneori devine hilară prin pragmatism și concizie (care tind să cred că fix în acest scop sunt folosite de multe ori), o carte din care eu am învățat foarte mult despre evoluția percepției asupra ideii de familie pe care noi, europenii, am avut-o în ultimele 8-9 secole.
Dacă îți place istoria și dai peste cartea asta, încearc-o. Nu cred că o să-ți pară rău.