John Steinbeck – “Fructele mâniei”

IMG_1331

Steinbeck era unul din marii absenți de pe lista mea de autori. Da, recunosc. Pâna la venerabila-mi vârsta nu am reușit să mă îndeletnicesc cu vreo carte de-a dumisale. Și da, știu. Să-mi fie rușine! Ce-aș mai putea să fac acum? Să vă servesc frumușel, pe platouaș, platitudini precum “mai bine mai târziu decât niciodată?” Am citit-o și gata.

Steinbeck e puțin prea socialist pentru gustul meu. Prea-s capitaliștii porci și prea-i poporul oropsit. Și cu asta am zis cam tot ce nu-mi place la cartea asta. În rest i-am devorat pur si simplu paginile, scrise cu o împletitura desăvârșită de energie, umor, suspans și cam orice ingredient ar putea transforma o adunătură de cuvinte în literatură de calitate superioară.

Îmi place familia omului simplu, în care ierarhia este clar stabilită de vârstă și istorie, unde fiecare își cunoaște drepturile și îndatoririle, unde trădările și excepțiile sunt iertate și înțelese cu repeziciunea pe care doar dragostea o poate da. E un roman în esență picaresc, zdrențăroasa familie Joad servind drept pretext pentru o disecție calmă și filosofică a societății americane din epoca marelui și găunosului vis al paradisului californian.

Felul în care este descrisă călătoria mi-a semănat pe ici pe colo a Kerouac, că doar nu degeaba au fost cei doi prieteni și colegi de generație literară. Calmul contemplativ al familiei Joad, felul frumos în care se iau hotărârile, cu înțelepciunea simplă a omului obișnuit să nu prea aibă de ales, astea-s felurile în care John Steinbeck reușește să ajungă în sufletul cititorului. Hai să nu zic vorbe mari! Așa a ajuns cartea asta în sufletul meu.

Deși abia ne-am întâlnit de câteva săptămâni, sunt încântat de cunoștință, domnule Steinbeck. Abia aștept să vă citesc din nou. Vă anunț că simt cum vi se pregătește un loc pe raftul unde-mi țin idolii literari. Sper să nu vă deranjeze compania de-alde Miller, Bukowski, Murakami, Rushdie și Llosa.

cu citatele revin mai târziu, promit!

Puteți cumpăra cartea asta de aici.