Citate Citite. Anarhia mea literara

Anarhia mea literara


De fiecare dată când ajung cu planul meu de lectură la capitolul “carte recitită” sunt foarte fericit. Deși mi-a trăznit ideea asta foarte târziu, cred că, într-un fel, e mai bine așa. Cu cât mai mare e diferența de vârstă între cele citire și recitire, cu atât mai puternice sunt cele două senzații care mă încearcă atunci când țin cartea în mână.

Prima e cea de noutate. Eu am citit “Viața la țară” în 1995. Adică acum 22 de ani. Ar fi fost și culmea să am în minte mai mult de câteva nume de personaje, o vagă schemă a desfășurării acțiunii și, poate, vreun fragment care să-mi fi rămas agățat printr-un cotlon de memorie. Așa că o mare parte a acțiunii de recitire e, de fapt, citirea unei cărți cu totul noi.

A doua este cea de familiaritate. Una vagă cum e cea pe care o ai când revezi după mult timp un om care ți-a fost prieten bun. Prieten din ăla atât de bun, încât vă știați toate secretele unul altuia. Iar acum, după ani și ani, stă în fața un om a cărui viață o cunoști perfect până într-un anumit punct. După care… Ceață.

N-am să povestesc despre “Viața la țară”, că probabil că nu interesează pe aproape nimeni o recenzie. Singurii care s-ar putea să mai caute câte ceva sunt elevii. Da’ pe ei îi interesează comentariile, nu recenziile. Am să spun doar că fix pasajele care mă plictiseau în adolescență îmi umplu acum mintea de visare: descrierile naturii. Sunt făcute cu atâta migală, încât e clar că omul care le-a scris avea timp. Timp mult, în care să privească. Mi-ar plăcea mult să fiu plătit ca să scriu descrierile unor peisaje sau ale unor obiecte. Simt că aș fi bun la asta. Încă o meserie fără rost.

În eventualitate absurdă în care ați ajuns cu cititul până aici și vă zgândăre vreo curiozitate despre “Viața la țară”, o puteți cumpăra de aici.

 
Dan Fintescu | Incepator. Mereu in alta parte.

Arhiva

Categorii

Parteneri

Mail pentru parteneriat sau pub:

cititorul@citatecitite.ro