Adela Dan – “Adela spune”

IMG_1818

Este a doua carte despre care scriu știind că omul care a scris-o va citi recenzia mea. Și jur că nu-i ușor. Probabil că te bătătorești dacă faci asta mereu. Dar eu prefer să scriu mai degrabă despre Dostoievski decât despre Adela, cu care, de altfel, am băut o cafea agreabilă la un moment dat. Cred că e un an și mai bine de la întâlnirea noastră de atunci, prilej cu care mi-a făcut cartea cadou. Am așezat-o, conștiincios, pe raftul cu cărți de citit. Acolo a stat, cumințică, așteptându-și rândul. Am luat-o cu mine în vacanța din ianuarie într-un loc foarte îndepărtat, unde nu ne știa nimeni. Acolo, la mama naibii, am ascultat eu ceea ce “Adela spune”.

Citind cartea asta, am greșit de două ori. În primul rând am greșit pentru că-s bărbat. Și nu e chiar o carte care să fie citită ușor de bărbați. Vorba aia, adevărul supără pe om. Iar când e spus cu vervă multă și cu adâncă ironie bine garnisită de sarcasm, parcă e mai dureros pe alocuri. A doua oară am greșit pentru că “Adela spune” nu e o carte care să fie citită în porții mari. Pur și simplu nu e ea construită de așa natură. E făcută să fie consumată câte puțin, precum bomboanele de ciocolată umplute cu rom. Alea de le papă ele, printre sughițuri răzbunătoare de plâns consumate (atât bomboanele cât și sughițurile) în vârful patului pe care porcul de câine l-a părăsit ca un mișel ce e. Ptiu! Huo!!!

E o carte plină de umor. Și ea trebuie citită ca atare. Nu o luați în plexul amorului propriu, colegi masculi. Nu ne e adresată. Nu direct. Cât despre femei, n-am de unde să știu ce simt cititnd “Adela spune”. Probabil că ține foarte mult de starea pe care o au în momentul în care o deschid. Dar sfatul meu e ăsta: fetelor, dacă v-a părăsit nemernicul, deschideți cartea asta des, că o să vă priască. Dar în porții mici, că așa recomandă nutrioținiștii.

Puteți cumpăra cartea asta aici.